Ia uite-l ce frumos e si ce bine danseaza

Cu ceva vreme in urma m-am trezit cu un admirator secret. Sa va povestesc cum a aparut ca o cometa acest om in viata mea:

Eram la munca si tocmai ma intorsesem din pauza de masa. Telefonul imi ramasese pe birou si cand m-am uitat la el am vazut urmatorul sms de la un numar pe care nu l-am recunoscut:

„Chiar nu inteleg de ce .adica de ce esti singu… Cel putin asa am banuit eu”

EU: „Imi pare rau, dar nu stiu cine esti”

Raspunsul lui, dupa cateva minute:

„E cam greu sa sti. Vroiam doar sa te intreb daca ai pe cineva. M ai vazut si chiar ma incanti”

Incepea sa devina amuzant. Le-am aratat si catorva colegi si am zis ca am putea incerca sa ne amuzam pe seama lui (we are mean, I know). Deci iata raspunsul meu:

„Si nu te-am remarcat?”

„Sincer nu mi am dat seama. Dar ne putem vedea. Cand vrei si ai doua min libere. Sti ce nu stiu cati ani ai restu l am vazut si ma chiar incanta persoana ta. Si ma uimesti. Ca esti singura dupa cate am observat”

Dupa acest mesaj, m-am gandit ca poate e vreun coleg din alta echipa caruia i-am atras atentia. Drept urmare raspunsul meu:

„Suntem colegi?”

EL: „O singura data te am vazut. Si tu la fel”

In momentul asta au inceput sa mi se invarta rotitele. Daca, de fapt nu era un coleg? Cine ar putea fi? Probabil vreo persoana pe care am cunoscut-o de curand. Din pacate in perioada respectiva singurele persoane noi pe care le cunoscusem fusesera niste neni de la RCS care au venit sa imi puna cablu si niste alti neni de la Enel care au venit sa imi schimbe contorul. Si atunci m-am panicat putin. Si unii si ceilalti aveau numarul meu de telefon pentru ca a fost nevoie sa stabilim ziua si ora cand puteau veni si de asemenea stiau unde stau. Drept urmare, m-am gandit ca poate nu ar fi o idee foarte buna sa continui misto-ul.

„Nu mi-ai raspuns la intrebare” – zic eu „ofuscata”

„Nu suntem colegi si nici nu am fost” [shit, e clar unul de la rds sau de la enel]

„O singura data te am vazut si tu la fel. Dar cati ani ai daca vrei sa mi spui daca nu asta e. Tot super arati” [shit, shit, e clar unul de la rds sau de la enel]

Eu (artagoasa):”E nepoliticos sa intrebi varsta unei femei. De asemenea, e nepoliticos sa nu te prezinti cand vorbesti cu cineva. Si ca sa inchei, nu sunt singura”

„Pai atunci nu te mai deranjez. Scuze pentru mes. Prenume Nume [pentru moment nu voi da numele lui] ma numesc si am 36 ani. Si imi cer scz pentru insistenta mea. Vroiam sa….. Dar nu mai conteaza imi cer scz inca o data pt deranj. chiar imi place … O adresa de mes? Ai? Poti sa imi trm poate mai vrb daca vrei bineinteles”

Dupa o cautare rapida pe net, am descoperit ca admiratorul meu secret era unul dintre nenii de la Enel (thank you Facebook) si nu am fost foarte incantata. am hotarat sa nu raspund la ultimul sms.

A mai urmat unul:

„Chiar apreciez sinceritate a ta. Iti doresc un an plin de impliniri”

Si inca unul:

„Scuza ma. Te intreb si eu omeneste mai putem vrb? Macar prin sms chiar imi face placere”

Ultimul meu mesaj:

„Te rog nu ma mai cauta”

„Ok”

si a doua zi:

„La multi ani” – era 31 decembrie

Nu a mai dat nici un semn de atunci. Nici nu am dat peste el prin fata blocului sau, mai rau in fata usii, deci sper ca nu e vreun obsedat (da, stiu am vazut prea multe filme..). In orice caz, am pastrat numarul de telefon si mesajele si voi lua masuri daca va fi vreodata nevoie.

Una dintre dilemele copilariei mele:

Cum se spune corect:

„Pana de vulpe la palarie”

sau

„Pana de vulpe pe palarie”

?

Stiti cum se zice ca fetele adora baietii in uniforma? Ei bine este foarte adevarat, doar ca difera uniforma de la o fata la alta. Uniforma care ma atrage pe mine este cea de instructor de ski.

Mi-i amintesc din liceu, cand ma trezeam cu noaptea in cap sambata dimineata sa urc in Poiana sa prind prima telecabina. Ii vedeam mereu in Livada Postei cum apareau cate unul, cate doi, cu gecile lor rosii si cu pantalonii lor negrii si cu schiurile lor super-mega-bestiale si cu claparii lor senzationali si cu un usor aer de superioritate. Erau ei, INSTRUCTORII de SKI.

Apoi ii vedeam toata ziua pe partie cu unul sau mai multi elevi, mai mult sau mai putin incepatori. Ii auzeam zicandu-le elevilor „Mainile pe genunchi!” „Apasa pe stangul!” „Apasa pe dreptul!” „Plug!”

Cateodata, seara, dupa ce le plecau elevii, ii vedeam stransi in grup mai mare pentru o ultima coborare de sus din Postavarul. Era senzational sa ii urmaresc cum coborau unul in spatele celuilalt. Coborau cu atata usurinta si cu atata siguranta ca ai fi zis ca e joaca de copii.

Weekendul trecut o gasca intreaga de instructori de ski s-au ingrijit de team-building-ul nostru. Din pacate erau fara schiuri, dar sentimentul a fost acelasi.

Abia astept sa ajung din nou in Poiana!

Ca o pisi adevarata ce ma aflu, aseara am mers la mall … eu si jumatate din Bucuresti. Nu stiu ce cautau toti oamenii aia acolo, dar eu aveam o tinta precisa: sa cumpar un cadou si sa mananc ceva repede.

Am inceput cu mancarea ca sarisem masa de pranz si eram lihnita. Am luat ceva de la KFC si am incercat sa gasim o masa. Am gasit cu greu o masa din aia de bar de la care se ridicase un grup mai mare. Cei care se ridicasera au lasat tavile pe un colt al mesei. Cum noi eram 2, nu aveam nevoie de mult spatiu, asa ca am ignorat tavile. Imediat langa noi s-au asezat inca un tip si o tipa. El suparat:

„Ce nesimtiti! Nu au fost in stare sa isi duca tavile!”

A luat e tavile si le-a dus la gunoi, iar apoi si-au mancat hamburgerii in liniste. Apoi s-au ridicat si au plecat si au lasat tava lor pe masa … No comment!

Am gasit si coloana sonora perfecta:

Eram aseara intr-un bar cu colegii de serviciu.

Andrada (catre chelnerita): As vrea un Tequila Sunrise

Chelnerita (dupa 2 minute): Am vorbit la bar si nu avem Tequila Sunrise, avem doar Tequila Olmeca

Long time no blog … adevarul este ca mi-a fost foarte foarte lene sa scriu orice si drept urmare mi s-au adunat si cateva lepse pe care m-am hotarat sa le anihilez azi.

Primele 2 sunt de la Razvan:

Tag1: Ce as face daca nu mi-ar fi frica?

As fi mai hotarata in legatura cu ceea ce vreau, as pune mai des piciorul in prag in loc sa las de la mine si as pleca in lume. … Mai bine ma intrebai ce as face daca nu mi-ar fi lene

Tag2: Ar trebui sa downloadez, rulez, uploadez si apoi sa va arat pozele tuturor din lista mea de Yahoo. Not gonna happen. Sorry Razvan, dar nu am de gand sa postez asa ceva.

Urmatoarea e de la Arpi:

Tag3: Daca ar fi sa aleg, ce superputeri mi-ar placea sa am?

Asta e usor. Intotdeauna mi-am dorit sa pot citi gandurile oamenilor, deci mindreading ar fi clar pe primul loc. Apoi mi-ar mai placea sa ma pot teleporta.

Le dau mai departe tuturor celor care vor sa se joace.

… I did it.

Nah c-am facut-o si pe asta.

A durat mult pana ne-am hotarat (aproape 2 zile) si din cauza asta era cat pe ce sa nu mai sarim. Nu credeam ca voi avea curaj sa sar (inca nu reusesc sa imi dau seama cum de am sarit). In mintea  mea, ne vedeam urcand in nacela, ajungand sus si apoi coborand fara sa fi sarit. Mi-a fost foarte frica, imi tremurau picioarele si abia au reusit cei de la bungee sa imi puna hamurile. Intr-un final a venit si randul nostru si am urcat in nacela. Eu eram muta de frica si ma uitam numai in zare. Miri vorbea in continuu si ii punea o multime de intrebari tipului care urca cu noi. Ajunsi sus, ne-a desfacut legaturile cu care eram prinse de nacela (sa nu cumva sa cadem mai devreme), ne-a prins cu o caraba una de cealalta, ne-a explicat cum sa ne tinem una pe cealalta si cum sa stam astfel incat sa nu ne ranim. Dupa ce a terminat a zis sec „Acum sariti!”. Eu eram deja ingrozita, Miri admira peisajul: „Hai sa mai stam putin” (vroia sa mai stea sa admire luminile din jur ca se vedeau tare frumos). M-am panicat: „Miri, daca nu sarim acum nu mai sarim deloc!”. Dupa replica asta nu mai stiu exact ce sa intamplat. Nu imi amintesc daca am numarat sau pur si simplu replica asta a fost declick-ul. Imi amintesc doar cum cadeam usor intr-o parte, cum am inchis ochii si pe urma i-am deschis la loc, cum mi-am dat seama ca tip si am tacut. Si apoi s-a intins coarda la maxim si a inceput sa ne ridice. La un moment dat nu mai eram cu capul in jos, ne rasucise coarda. In filmulet am vazut ca ne-a rasucit chiar de 2 ori (am facut spectacol hehe). Apoi ne-am trezit din nou cu capul in jos, invartindu-ne, apropiindu-ne incet de pamant.

A fost foarte tare, si cu siguranta imi parea rau daca nu saream, dar nu as repeta experienta.

… lumea zice ca a trecut cam multa vreme de cand nu am mai scris nimic… cica imi pierd fanii … buhu ..

Adevarul e ca mi-a fost lene sa scriu; nici acum nu stau mai bine la capitolul asta, dar ma straduiesc. Here goes nothing [cu liniuta, ca asa ne invata pe noi la facultate]:

– a venit vara [fustite, rochite, tricouri colorate si mare – yeey!] si impreuna cu ea au venit si tantarii (not so yeey!)

– ma chinui sa imi termin lucrarea de licenta, momentan minunatul program afiseaza ceva, dar nu afiseaza chiar ce trebuie – va fi gata, in due time

– vreau sa ma mut din camin … ar cam fi timpul .. it was fun while it lasted, dar a inceput sa se duca naibii distractia

– sambata, 31 mai UNSR organizeaza a 3a editie a concursului de pescuit pe Dambovita – undite si momeala din partea casei

– de maine incepe B-FIT in the Street – festival international de teatru de strada – I iz going

– eu cu cine votez?

Avand in vedere ca majoritatea bucurestenilor lucreaza office hours (9-17 cu variatiuni pe aceeasi tema), de ce la ora 2 jumate este atata aglomeratie pe strada si abia se circula?

Unde se duc toti oamenii astia?